Funtastico in Sardegna, Jurnal de bord Josefina Sardinia, ITALIA

FunTastico in Sardegna
Jurnal de Bord Yacht „Josefina” by Popix
13-20 August 2016

Ziua 1, sambata, 13.08.2016

5 zile de concediu. atat mai am pe anul asta. Celelalte 6 pe care le mai aveam pe 2016 s-au dus pe treburi administrative si o distractie prea scurta, dar foarte placuta (cea mai) si intensa. 5 zile si m-am gandit mult ce sa fac cu ele. Era clar ca vor fi petrecute la sailing, dar nu reuseam sa ma decid in care din aventurile FunSailing. Pana la urma, prin diverse rationamente si prin eliminare, am ajuns la Sardinia. Si mi-am propus sa fac o barca a mea, adica pe sufletul meu, cu oameni unul si unul si vibe bun. Am asteptat din martie sa vina august, sa ma pot bucura de ele, de astea 5 zile de concediu. In sfarsit, 13 august, ziua mea norocoasa, sunt in vacanta!

Seara de 12 a fost grea. Si eu, si Horica eram morti de oboseala. Numai ca nu ne-am scos ochii, oboseala ne terminase rabdarea. Dimineata de azi e cu siguranta mai buna, dar si mai agitata. Ultimele pregatiri, micul dejun, ultima verificare a bagajelor si incercari esuate de a ne mai potoli putin nerabdarea. Toata gasca e deja in Sardinia. Noi doi si Don Doctor suntem ultimii care ajung. In sfarsit, suntem gata de plecare, Doc ne asteapta la aeroport. Cu toata nerabdarea reusim sa pierdem trenul, asa ca luam taxiul spre aeroport. Ajungem la timp si chiar avem un pic de intarziere din cauza avionului, si nu a noastra.

Zborul nu e interesant, insa devine incitant abia cand incepem sa zarim de sus insula si golfurile ei. I-as striga pilotului sa se grabeasca putin cu aterizarea aia, ca nu avem toata ziua la dispozitie sa admiram Sardinia din aer, trebuie sa o admiram de pe barca.
De la aeroport ne iau simpaticii nostri Coco si Dominik si ne duc in Marina. Primii cunoscuti pe care ii vedem in Portisco sunt chiar ai nostri: Miai si Pisi. Urmeaza apoi toti ceilalti pana la 13. Da, suntem barca de 13. Cea mai incarcata care s-a vazut in flotilele FunSailing. Nu e si cea mai mare, am avut-o pe Gaja in Croatia 2013. Dar cu nume frumos: Josefina. Stim deja ca imnul barcii noastre e cantat de Chris Rea!

Ah, dulce reintalnire! Cel mai bun sentiment din lume e sa te revezi cu oamenii dragi sufletului tau! Si cand mai si stii ca vei sta in compania lor o saptamana, pe barca, cu FunSailing, iti dai seama cat esti de rasfatat de soarta!

Aflam ca ai nostri, Pisi & Mitus, veterani deja, au facut cumparaturile. Se pare ca barca lui Lucica este cea mai organizata si, totodata, si cea mai binevoitoare. Ei sunt singurii care au masina si tot ei sunt cei care fac transportul de cumparaturi pentru fiecare barca in parte. Sa traiasca pilotul si copilotul Razvan si Dani, si tot echipajul Sadira, desigur!

Cum transportul pentru toate cele 5 barci dureaza ceva si oamenii sunt obositi, asigurarile sunt valabile pana la ora 18.00 plus alte cateva motive care deja sunt istorie, se pare ca ne vom petrece seara in marina. Ah, asta e frustrant! Dupa o zi de alergatura, de organizare, de luat barca, facut check-in, de despachetat si aranjat cumparaturi, toata lumea este obosita. Dar chiar si asa, cea mai mare satisfactie pentru sambata e iesirea din marina. Momentul ala de desprindere de mal, de iesire in larg, de vazut un apus si de ascultat marea si vantul. Primul pahar ciocnit cu prietenii de pe barca, primul sentiment de vacanta, prima constientizare de “Aaaah, in sfarsit, sunt pe barca!”. Deci nu, toate astea le vom trai… maine.
Astazi mergem in marina sa mancam ceva, prea scump si prea putin bun pentru tara in care ne aflam. Ramanem pe uscat sa mai socializam un pic cu cativa membrii ai echipajelor Sadira si Chirone. Ceilalti nu indraznesc inca sa ni se arate, sau poate inca se obisnuiesc cu barca, se cunosc intre ei, stau si socializeaza “local”.

Ziua 2, duminica, 14.08.2016

Ne trezim devreme si, cu mic, cu mare, cu skipper, cu coskipper, mergem la Debrieful cu firma de charter. Pare promitatoare si vremea, si ruta si frumusetile despre care am tot auzit ca ar face Sardinia speciala.
Ne facem planul de bataie: astazi ii dam pana la Cala Gavetta, in insula Maddalena. Iar maine ne vom incerca norocul la Bonifacio.

Marina di Portisco, Portisco

Marina di Portisco, Portisco

Gata, pornim, parasim usor Marina di Portisco si iesim in larg. Ah, da, asta e sentimentul de care povesteam. E soare, e cald, marea e linistita. Si totusi, sentimentul este ca… ne aflam intr-o masina de spalat!!!! Se circula mai ceva decat pe Autostrada Soarelui iar viteza luminii pare depasita. Speed boat dupa speed boat, alt speed boat, prea multe speed boat-uri, vin si trec din toate directiile, am vrea sa ciocnim primul pahar dar mai bine ne tinem bine si tinem tot ce a ramas nesecurizat. Mda, s-a dus naibii sentimentul, helloooo august high season holiday!

Ma uit la ceilalti 12, evident skipperul n-are nici pe naiba, toti par ok, doar Vicki si Vlad, noul venit (am si uitat ca e nou venit, atat de repede s-a integrat) par a fi un pic deranjati de valurile lasate de toti italienii grabiti, numai ei stiu unde. Deci, ce putem sa facem in aceasta situatie?! Nu avem decat o optiune, si anume sa ne acomodam! Cum ne acomodam? Pai cum ne-a invatat FunSailing: doua-trei supite, adaptate local, adica cu Prosecco, si aia e! Parca, parca incepe sa semene.
Desi suntem cateva personaje mai “agitate” si deloc tacute la bordul Josefinei, e inca liniste pe barcuta, atmosfera e senina si piano. Parca nu suntem inca in apele noastre. O fi marea si valurile date de agitatori, o fi soarele foarte cald, o fi sarea, inca nu stim. Poate mai avem nevoie de o zi, sa intram cu adevarat in mood-ul de vacanta. Totusi, ce simtim la unison pe barca, e placere: placerea de a fi pe barca, placerea de a fi in vacanta, placerea de a fi intre familie si prieteni, placerea de a povesti, de a vedea alte barci, de a ne indrepta de fiecare data spre un loc nou.

Suntem 13, asa cum spuneam, cu un singur nou venit, Vlad, pe care il vedem deja ca vechi, nu stim cum si ce a facut dar e perfect integrat. Ne cunoastem cam toti cu toti, suntem in familie si intre prieteni, ne cunoastem deja tabieturile, stim care sunt aia simpatici de dimineata si care sunt aia care devin simpatici abia dupa prima cafea. Ne-am strans un crew tare fain si bucuria si surpriza mare e ca il avem pe (fostul, in acest caz particular) skipper Miai la bord cu noi. Miai e chiar in vacanta. Adica nu sofeaza, nu acosteaza, responsabilitatea lui pe barca sunt boxele si doua trei supite, sa se asigure ca circula si curg. Dovada clara ca e in vacanta sunt doua vanatai, cate una pe fiecare picior, pe care a reusit sa si le faca ieri, in timp ce cobora cu cumparaturile in barca si, din cauza berilor (alea din mana, ca la bord nu avea nici una) a calcat direct in santina si… s-a dus. S-a recuperat rapid insa, Mitzocul, e in regula azi si uite-asa se fac amintirile, cu doua-trei vanatai. N-a fost singura victima de prima zi Miai, am mai fost vreo 3 pe langa el, dar el a avut, cu siguranta, caderea cea mai impresionanta.

Ne apropiem usor, usor de destinatie, si Vicki, traducatoarea oficiala a barcii, suna la Cala Gavetta. Speram sa avem noroc si sa putem face rezervare, sa prindem toate barcile loc in marina. Sutem in high season, deci sansele sa nu gasim locuri sunt maricele. Dar speranta si optimismul e mare. Vicki invarte cateva cuvinte, le rasuceste si le accentueaza cum stie ea mai frumos si mai lin in italiana, inchide si ne spune: “Avem rezervare!”.

Uraaaaaaa! Flotila FunSailing se indreapta cu toata viteza si voiosia din lume inainte! Nu spre Cala Gavetta, acum ca e rezolvat, ci spre Cala Portese, sa facem o baita. Cala Gavetta e rezervata si, deci, poate sa ne astepte! La Portese ne aruncam ancora. Prinde din a doua, gratie lui Mita care, se pare, inca nu e invatat sa stea locului in vacanta si sa nu faca nimic. Poposim vreo doua ore, incercam si niste baite, dar apa e neasteptat de rece. Ridicam ancora si pornim spre Cala Gavetta.
Desigur, nu vom avea loc toti unii langa ceilalti, chiar si cu rezervarea facuta, dar astea sunt deja detalii. Noi nimerim cu Lucica, captain of Sadira, la capatul pontonului, unde trag marfarele. Desi nu ne simtim prea norocosi acum, pana la finalul serii vom ajunge sa apreciem locul pe care l-am nimerit in marina.

Ca de obicei, odata ajunsi la mal incepe confuzia. Nu prea stim ce avem de facut… Skipperul e responsabil de noi sa ne duca cu bine si in siguranta pe uscat. Mai departe, depinde de spiritul nostru aventurier sa make the best of it, in fiecare locatie. El ne organizeaza pe barca la manevre, ne coordoneaza, dar apoi noi suntem responsabili de noi si de el. Ne mobilizam greut, dar ne hotaram sa ne facem curatei si frumusei si sa pornim in explorare. E un festival aici, duduie muzica si ne impinge curiozitatea. Vedem curcubee, nori de prafuri colorate si o luam usor, usor din loc. Ca sa avem forta de festival si distractie ne trebuie, intai de toate, ceva mancare in stomace. Oamenii din jurul nostru nu mai au chipuri si trasaturi, sunt toti pictati si multicolori. Ocolim festivalul si bumtzi bumtziu-ul ce roieste in jurul nostru. O luam pe stradute la pas si incepem sa exploram Maddalena.

Stradute mici si boeme, cochete, magazinase de tot felul, terase inca inchise. E aproape ora 19.00 si nu multi localnici au inceput tura de dupa amiaza. Oraselul forfoteste, e plin de turisti. Italia si clima ei, mancarea ei buna, marea si muntele, aaaah, dolce far niente! Italienii sunt agitati, dar zambitori si primitori. Incercam sa deslusim spiritul local, de insula. De pe mare toata zona Sardiniei pare salbatica, ajunsi la tarm si civilizatie realizam insa ca e ceva cochet, chiar si aici.

Nasul lui Mitus ne duce la un restaurant ascuns in spatele unor casute. Nu prea mai au mese, dar au doi chelneri romani cu care reusim sa ne intelegem si pe care ii convingem sa ne uneasca putinele tavole ramase libere. Comandam repede si, intre timp, salivam la mirosurile care ies din bucatarie. Nasul lui Mitus e fin, astfel ca mancarea se dovesdeste a fi excelenta. Si nu asa de scumpa ca in marina. Ne bucuram in galagia proprie de savorile locale, platim si mergem sa mai facem cativa pasi prin oras. Gavetta e mititel, terminam repede ultima tura de recunoastere si ne retragem spre casele noastre, barcutele FunSailing. Inca ne intrebam de ce le place oamenilor bumtzi bumtziu-ul ce continua sa duduie pe fundal.

La Maddalena

La Maddalena

Suntem usor molesiti, ca dupa o masa buna, si nu avem un plan clar. Stam pe barcuta o vreme, ne bucuram unii de compania celorlalti. Parca ne trage ata la somn, dar parca nu prea. Un pic de “fear of missing out” cred. Intr-un final ne mobilizam cativa, ne inarmam cu curaj si o luam spre circul colorat si duduitor. E nebunie, nu stim exact ce vrem sa facem noi aici. Cum pofta vine mancand, dupa o stationare scurta la marginea nebuniei, Horica si Mitus se intorc la barci si se intorc pregatiti, sufleteste, fizic si vestimentar, sa intre in ringul culorilor si al nebuniei. Cu ei, Don Doctor, la fel de bine echipat. Se duc, ii urmarim cu privirea, cumpara prafurile colorate si intra in joc. Noi, ceilalti cativa ramasi, socializam cu Anca si Florin de pe Nial si asteptam cuminti rezultatul aventurii baietilor. Se intorc dupa vreo 10 minute. Noroc ca ii stim bine, ca altfel nu i-am fi recunoscut. Sunt fresh toti 3! Fresh colorati si veseli nevoie mare. Bataia cu culori le-a priit. Mov, roz, galben, albastru, toate culorile stau pe ei. Ii pozam sa ii avem in amintire. Radem, glumim, ne ferim de bratele lor si, in cele din urma, o luam spre barcute.

Color Fun, La Maddalena

Color Fun, La Maddalena

Prima oprire: cele 3 barci FunSailing care stau chiar la intersectia dintre haosul colorat si niste agitatori cu boxe de pe marginea cealalta a drumului. Doua muzici diferite care duduie si se intersecteaza exact aici. La Diana, Baloo si Perju pe barcute e liniste. Marinarii stau cuminti pe punte la un pahar de vorba. Socializam putin cu ei si ne decidem sa mai facem o oprire pana acasa. O oprire de o bere. Emilia si Luci au gasit pe una din stradutele insulei, aproape de locul unde am cinat, o trupa care canta si ii incanta live. O luam in directia lor si mai savuram o data mirosul stradutelor locale.

Si Emilia si Luci se stiu bine cu muzica si au raportat ca trupa este excelenta si ca merita vazuta. Ii gasim repede si realizam ca am ajuns exact la momentul potrivit: trupa tocmai isi terminase pauza si se pun iar pe cantat. Noi, in stilul caracteristic, ne punem pe dansat si aplaudat, in ritmul invatat de la Mitus. Nu stim cum si cand s-a scurs timpul. Stim doar ca am stat pana la final si am savurat fiecare melodie. Am invatat chiar si miscarile unei melodii italienesti, El Messagino. Sincronul ne-a iesit perfect. A existat, insa, si un factor disturbator, mai ales pentru skipperul nostru, Horica. O italianca, Nora pe numele ei real, Flamingo pe Platforme, pe numele de botez dat de Horica, nume ce avea sa ii si ramana. Flamingo-ul nostru se da in spectacol, vorbeste tare, se duce peste trupa. Horica este vizibil deranjat. Ori Flamingo-ul, ori platformele ei, au simtit amenintarea si au plecat destul de repede.
Citesc pe fetele noastre si ale celor adunati pe straduta ingusta fericire si relaxare. Ce face vacanta din om!

Bucurosi tare ca nu ne-am grabit spre Josefina, desi maine dimineata plecarea spre Bonifacio este la ora 8.00, o luam, in sfarsit, spre casa. Ii facem Fenderului (cunoscuta si sub pseudonimul Diana) figura si ne pitim de ea. Mititica nu e descurajata. Usor confuza, dar foarte hotarata, o ia spre barcuta. Noi, in spatele ei, ne hlizim si o urmarim. Jocuri de copii, jucate de oameni mari, relaxati si fericiti. Ajunsi la capatul pontonului, unde ne este locul, mai poposim vreo jumatate de ora in fata barcii. Radem putin de skipperul nostru, care face un dus rece pe ponton, ca sa curate curcubeul de pe el si sa primeasca permisiunea de a pasi pe barca si de a intra in cusca. Pardon, in cabina. In ultimele hahaieli si in tumultul momentului, imi vine ideea ca maine dimineata sa dau barcii noastre o provocare: sa gasim toate lucrurile bune pe care Italia le are si care incep cu litera “P”. De ce “P”? Pentru ca Pisi, Popix, Perju, pasta, pizza, prosecco, prosciutto, Pomodoro…. Cam asa se incheie seara asta pe barcuta noastra, cu diverse cuvinte pe care le stim in italiana si care incep cu “P”. Din baie, din cabina, din pat, fiecare mai sopteste cate o descoperire… Un Pagal, un Pascanu, inside jokes si… noapte Puna!

Ziua 3, luni, 15.08.2016

,
Sf. Maria, ziua Emilianei, cunoscuta de prieteni si ca un sfert de Marie.
Nu mai stiu cat de matinali am fost sau nu am fost, dar cred ca am ratat un pic plecarea inspre Bonifacio, planificata la ora 8.00. Ce stiu este ca ne-am inceput dimineata cu sarbatorita in brate si la pupat: Emiliana, stiuta printre prieteni si ca Anamaria, este sarbatorita zilei pe Josefine. Pupam de albim fata, ii luam si putinul bronz de prima zi si ii dam cadoul. O emotionam, dar Emiliana e tough cookie, nu varsa ea lacrimi asa usor.

Vecinul Luci, cu a lui Sadira si cu coskipperul George sunt deja gata. Se desprind usor de la ponton, si noi ii urmam indeaproape. Singurul care a mai parasit marina este Baloo. Plecam, deci, cu gandul sa ajungem la Bonifacio. O zi mai fatidica de a merge acolo nici ca nu ne puteam gasi. Nu doar ca suntem in plin sezon, dar mai este si sarbatoare si toata Italia e in stare generala de dolce far niente.

Prima oprire, de baita, se intampla la insula Spargi, in Cala Corsara. Stam mai mult decat ar fi trebuit, dar asta-i viata, ne-a imbiat golful, ne-am uitat la skipperi cum au facut rotative in dinghy, am stat la plaja si am facut baita. In cele din urma, am reusit sa ne adunam puterile, sa ne adunam si ancora, sa trecem usor pe langa Baloo si ai lui razesi si sa plecam spre Bonifacio. Pe la ora 14.00, aflati deja in ape franceze, sunam pentru a face rezervare. Nici o unduire de cuvinte si nici un sunet cristalin nu ne obtin, de data aceasta, un loc in marina. Ba, poate un loc-doua, dar in nici un caz 5! Asta e, flotila maricica, defazare de program, ce sa facem?! Pai sa mergem in alta parte! Emiliana preia timona!

Cala Corsara, Spargi

Cala Corsara, Spargi

Stim de la Debrief ca e un loc numai bun de stat la ancora intre insulele Budelli si Razolli, mai sus de Spargi. Asa ca ne indreptam incolo. Pe vele, caci doar am venit la sailing!

Prima deschidere de vele, primele priviri aruncate skipperului de sirenele care stateau la plaja, primul tipat de bucurie la vederea main-ului deschis! Hai, ca incepe sa aduca cu vacanta la sailing! Avem, in sfarsit, toate elementele! Iar cand skipperul ne anunta ca acum deschidem si genovezul… satisfactie totala! Vant de 13,14 knoti, barcuta merge numai bine si noi cu ea, bucurosi tare!

E ceva cu prima deschidere de vele. Oricat de des ai fi fost la sailing, oricat de familiarizat ai fi cu navigatia si senzatiile pe care ti le ofera marea, vantul si valurile, la prima deschidere de vele a saptamanii ai intotdeauna emotii. Atunci incepi sa vezi, de fapt, cum se comporta barca, cat de usor (sau nu) e de manevrat, cat de bine isi asculta skipperul. Atunci incepi sa iti amintesti, ca pasager, de ce te intorci iar si iar la sailing cu FunSailing. Pentru ca oameni, pentru ca atmosfera, pentru ca prieteni si familie, pentru ca sailing si senzatie infinita de libertate!

Asadar, spre Cala Lunga, Razzoli! Noapte la ancora, gatit pe barca, bucurie mare! Dupa ce ne-am asigurat ca ancora a prins bine si ca barcuta e stabila, skipperul nostru ia dinghy-ul si pleaca sa ii ajute pe incepatorii Diana si Liviu sa isi aseze si fixeze si ei barca lor. Terenul nu e tocmai prietenos si ancora le prinde greu. De trei ori au incercat si a patra oara au reusit! Merge muzichia la noi pe barca, dar imi imaginez ca au iesit niste chiuituri de bucurie de la crew-ul lor!

Horica samariteanul se intoarce acasa si, odata crew-ul complet, ne impartim in 3 tabere: baietii exploratori, fetele aventuriere si barcagii. Cei din urma sunt cei care raman pe barca, pe chill. Baietii exploratori (Mitus, Miai, Horica si Don Doctor) pleaca inot sa vada ce este in partea cealalta a stancilor. Fetele aventuriere iau dinghy-ul si prosecco-ul si pornesc, in mare tromba si aproape ciocnindu-se de barca lui Baloo, in aventura. Ce au vazut baietii nu mai stim, cert e ca noi ne-am facut cunoscute in tot golful. O formula de mare succes: Pisi, Emiliana, Flori, Fender si subsemnata Popix dau cand la padele, cand la motor, cand la sticla si fac zarva mare.

Dupa ce exploram toate stancile si pietrele din zona nord-vestica a golfului, ne punem pe explorat barcile vecine. Avem nevoie de laptic, nu mai avem deloc pe barca, si e musai sa facem rost pentru cafeaua de dimineata. Ajungem la niste italieni despre care concluzionam repede ca sunt taaaare saraci. “Do you have any milk?!” – “No!”. “Do you have any Prosecco?!” – “No!”. “You don’t have milk and prosecco?!” – “No!”. “Saracilor! Hai sa mergem fetelor, nu e de noi aici!”. Ne incercam norocul pe la barcile noastre. Prima oprire e cu rapire: de pe Chirone o furam pe Anca si o luam cu noi in dinghy! Aveam nevoie de forte proaspete sa dea la padele. Ca sa inaintam elegant si rapid in golf si printre barci avem o schema bine pusa la punct: “1! 2! 3! 4! Acum!”. Ne facem treaba, sincronul iese si nu prea, dar reusim sa ajungem la barca lui Perju. Aici ne intampina Camelia, care ne spune rece, taios si neprietenos ca nu are nici lapte si nici prosecco. Noroc cu Perju, ca isi face mila de noi si ne mai da una, alta, ce ne mai lipsea prin dinghy.

Stationam putin, o lasam pe Camelia sa mai intre in atmosfera FunSailing si sa se acomodeze cu noi.
Nu stim de ce, dar in toata perindarea noastra prin golf, exista doua-trei tentative de-ale baietilor, de a ne salva. Nu intelegem de la ce avem nevoie de salvare, asa ca ii dam inainte cu zarva mare sa ii speriem pe toti si continuam sa ne vedem de ale noastre.
Incet, incet, fomita incepe sa isi faca simtita prezenta. Anca se cere acasa, pe Chirone. O dam, dar cu o conditie! Vrem laptiiiic! Facem trocul cu Baloo si ai lui razesi si ramanem prieteni, ne revedem la urmatoarea plimbare cu dinghy-ul!

Ajungem si noi, intr-un final si dupa multa lupta cu padelele, la Josefina. Stim acum de ce ni s-a facut fomita: am simtit mirosul de mancare buna care venea, culmea, chiar de pe barca noastra! Baietii exploratori s-au intors inaintea noastra acasa si s-au pus pe treaba, sa isi astepte fetele asa cum se cuvine: cu mancare gatita si masa pusa! Mitus si Adrian sunt bucatarii sefi, in timp ce Don Doctor a participat cu ce se pricepe el mai bine: taiat! Nu cu bisturiul ci cu cutitul, de data asta, Don Doctor a facut munca necalificata si, uite-asa, cei trei au hranit in seara asta 13 marinari flamanzi!

Josefina

Josefina

Dar unde este a cincea barcuta FunSailing, Sadira?! Din dinghy i-am reperat pe ceilalti trei skipperi ajunsi in golf, dar Luci nu e de gasit… Horica ne lumineaza: noi 4 am plecat spre Cala Lunga, unde ne si aflam, de altfel. Luci si George au plecat si ei spre Cala Longa. Doar ca una e Cala Lunga si alta e Cala Longa. Luci si ai lui sunt in Corsica de Sud. Noi… noi nu! Dar Luci face cale intoarsa, ajunge si el in golful corect si lasa ancora in apropierea noastra.

Sadira

Sadira

Dupa o cina absolut copioasa si delicioasa mai stam putin la povesti. Dar ne-a priit atat de bine si mancarea si ziua cu totul, incat incepem sa ne retragem pe rand spre cabine.
Horica imi marturiseste in cabina ca va dormi iepureste, ca e cam vantut, si vrea sa se asigure ca barca va fi in regula peste noapte. Dar adoarme lemn si, ca niciodata, de planton stau pe rand Pisi, Vlad, Mitus si cu mine. Nu stim de ce, poate pentru ca se apropie luna plina, dar nici unul nu reusim sa dormim toata noaptea. Ne trezim pe rand, care cum, si ne petrecem ceva timp afara. Vantul ne-a invartit pe toti 180˚si suntem foarte aproape de Baloo. Dinghy-ul lui se loveste constant de prova noastra, la tribord. Dar nu e nici zgomotos (Broscoii dorm in cabina aia si nu aud nici o miscare), nici periculos. Dupa vreo doua ore petrecute pe punte ma retrag, pe la 5 dimineata, la somn.

Cala Lunga, Razzoli

Cala Lunga, Razzoli

Ziua 4, marti, 16.08.2016

Ne trezim devreme si pornim spre Bonifacio. Azi cu sperante si mai mari ca vom ajunge si ca vom prinde loc pentru toate cele 5 barci. Nu avem vant, asa ca mergem pe motor. Din ce am vorbit ieri la telefon cu cei de la marina, nu se fac rezervari la Bonifacio. Singura speranta este sa ajungem undeva intre 10.00 – 11.00. Atunci avem sanse mari sa gasim locuri.

Suntem adormiti toti. Nu stim daca e lapticul de vina sau lipsa de somn a noptii de dinainte, dar ne intelegem tacut din priviri si ne bucuram ca mergem la motor. Din cand in cand se mai aude cate un „pesto“, “pistacchio”, “praline”, “parmigiano”. Vicki aproba sau ne corecteaza, cand e cazul.

Facem vreo doua ore si ajungem exact in grafic. Intram in marina, ne uitam, plina ochi… Iesim si ne intoarcem chiar la intrare, intr-un mini golfulet stancos si ingust. Lasam ancora si Miai coboara sa traga linii la mal. Nu se invata minte baiatul asta, insista sa faca cate ceva marinaresc pe barca. Ne legam primii, langa noi vin Chirone si Nial.

Prin statie se aude Luci, care intrase dupa noi dar cu tupeu (cum se face), ca ar mai fi ceva locuri. Dupa el, Perju. Nu stim despre altii, dar crew-ul Josefinei se cere la ponton. Avem planuri mari pentru diseara, si stancile nu ne coafeaza de fel. Plus ca, am vrea sa luam razesii si sa tragem langa brasoveni, sa mixuim un pic gastile. Ii dam drumul Dianei si ii dam si prioritate, ca e noua. Noi si Baloo ramanem la urma, ne descurcam sa ne facem pe undeva loc.

Ce yachturi, ce barci, cat lux si opulenta. Iar marina, marina e frumusica tare, organizata frumos iar sus se vede cetatea orasului vechi. Locuitorii din Bonifacio se numesc bonifacieni. O mare parte locuiesc in orasul nou, dar mai sunt cativa care locuiesc aici, in orasul vechi.

Bonifacio Port

Bonifacio Port

Ne gasim loc la ponton, exact asa cum visaseram si planificaseram, facem manevrele de acostare, legam barcuta fedeles, skipperul sare repejor si merge sa plateasca marina. 137€. Am trait sa platim si mai mult in Mallorca, iar la cat de fericiti suntem ca am prins loc, nici nu doare la casa de bord! Unii se mobilizeaza repede si pleaca in plimbare si explorare. Altii, nu dam numele subsemnatei, se retrag la somn. Sunt defazata cu programul astazi, nu mai sunt ce-am fost odata, cele doua ore petrecute pe punte azi-noapte se resimt acum. Nu reusesc sa adorm prea mult. Fie se vanjoleste skipperul, fie e prea cald, relatia mea cu somnul se duce naibii asa ca ma trezesc si trebaluiesc un pic pe barca. Ma bag apoi la un dus si, cand incep marinarii Josefinei sa se intoarca, ma trezesc si eu sa plec in plimbare. Noroc cu Fenderul, ca e si ea un pic defazata, si o luam impreuna din loc.

Recapitulam: august, high season, Italia! Oraselul forfoteste, zici ca toate barcile si toti turistii din univers sunt veniti aici. Dar Bonifacio compenseaza si impresioneaza chiar si asa. Stradutele duc la deal, avem de urcat. Vremea tine, insa, cu noi si soarele a intrat in nori. Adie si un vant placut, exact ce trebuie pentru o plimbare. As vrea sa intru pe fiecare straduta, sa cercetez fiecare colt, sa intru in fiecare magazinas ca sa studiez obiectele locale. Sunt tot felul de taverne, care de care mai imbietoare, casute cu flori, picturi si culori. Bonifacio este cu adevarat frumos!

Ajunsi in cetate si aproape de varful dealului, ne intalnim cu inca cativa “Josefinieni”: Mitusii, Miai si Emilia. Fenderul ma paraseste pentru o masa cu alti marinari, de pe alte barci. Mie mi-e foame, dar parca nu am vazut destul din orasel, asa ca prefer sa le spun matelor sa taca, picioarelor sa mearga si ochilor sa nu scape nimic din priviri. Gasim o piateta cu o priveliste senzationala asupra marinei. E clar, cel putin pana acum, Bonifacio este highlight-ul vacantei. E greu de cuprins in cuvinte cum este oraselul, marina, spiritul locului, privelistea. Raman toate in sufletele si pe retinele noastre, ale celor care am fost acolo si am avut ocazia sa savuram.

O luam agale spre barcuta si ne desfatam cu o inghetata. Mamma mia, ma che cosa! Deliciu si savoare, ma lupt cu ciocolata si fructele de padure pana ce le dovedesc! Ha!

Ajunsi inapoi pe Josefine, pana sa apucam sa ne odihnim si sa facem planul de bataie, apare seful marinei. Trebuie sa mutam barca. De ce? Pai pentru ca vine un fier de calcat industrial, imens, bleumarin, pe numele lui Okto. El nu e inca maaarea problema, dar dinghy-ul lui este cam cat barca noastra. Si dinghy-ul lui nu are loc. Asa ca, manevra este sa iesim noi, sa ne lipim la capatul pontonului, pe mijloc, si sa lasam dinghy-ul sa ne ia locul. Noi ne-am cam revolta, ca am platit si ne-am legat, dar skipperul nostru, om bun si intelegator cum il stim, cade repede la pace cu francezul cu epoleti. Mobilizare rapida: fetele la fendere, baietii la parame, skipperul la timona. Ne chinuim ceva pana ne prindem si ne asiguram, dar fiind mai toti cu cateva iesiri pe mare si ceva experienta de crew, ne descurcam rapid si frumos. Razbunarea noastra? Fierul de calcat Okto, de 54 ,5 mili-vanili euro si 66,4m, se face de rusine in toata marina. A lasat ancora dar se pare ca lantul e prea scurt. Or fi investit ei in piscina, apartamente, platforma, gym si alte nebunii, dar pare-se ca nu le-au mai ramas suficienti bani de lant de ancora. Asa ca, ne uitam la Okto, in toata dizgratia lui, cum ridica ancora, se duce spre iesirea din marina si mai incearca acostarea o data. Din a doua incercare aproape ca ii iese, tot lantul pare sa fie problema. Ii banuim pe cei din crew ca au lasat ancora pana pe parama. Intre timp, dinghy-ul lor sade frumos pe locul nostru si este spalat si lustruit. Iar noi ne facem planuri de cina si dress code. In seara asta se mananca scoici iar fetele de pe Josefine se imbraca la tol festiv. Pentru ca suntem in Italia si pentru ca putem si avem stil.

Incep pregatirile pe barca si, cand suntem aproape gata, realizam ca aproape fiecare fata de pe Josefine si-a pus in bagaj “the little black dress”. Unele si-au pus chiar si tocurile! We are a perfect match, acest crew! Suntem gata, frumosi toti, aranjati si pregatiti de cina. Si de un photosession, ca nu avem multe ocazii la sailing in care sa ne afisam asa eleganti.
O luam iar la deal prin Bonifacio. Locul cu scoicile este undeva sus, in cetate. Se pare ca este unul din cele mai apreciate localuri de scoici din lume. Pana ajungem sus incepe si foamea sa ne dea tarcoale, e numai bine. Spre surprinderea noastra, insa, desi avem rezervare, trebuie sa stam la coada. Surprinderea mea este si mai mare, cand vad ca aici se mananca doar scoici. Adica, in afara de scoici nu au absolut nimic, nici macar o salata. Am o istorie nefericita din sailingul din Mallorca de anul trecut, eu cu scoicile. Alta poveste, alta aventura, cert este ca nu mai pot sa mananc, oricat de tare as pofti la ele. Asa ca o iau rapid la picior spre barca, foamea e deja mare, nu mai am rabdare sa mai caut alt restaurant sau sa astept o comanda in alta parte. Broscoii si Vicki ,insa, sunt mai ambitiosi decat mine si se pare ca se si descurca rapid la alta carciuma. Eu ma duc la barca, unde imi pregatesc repede o salata si o sticla rece de prosecco. Ceilalti 9 au ramas la coada si au asteptat pret de o ora si o sticla de vin sa manance. Dar a meritat fiecare minut, la cate laude si aprecieri au primit scoicile!

Chillin, Bonifacio Citadel

Chillin, Bonifacio Citadel

Dupa masa ma reunesc cu colegii marinari la singurul club al marinei, B52. Cu noi mai este si Luci si un pahar plin ochi de Jaggermeister. De ceilalti nu stim nimic. Desi au barcile chiar aici, la pontonul cu terase, pare ca sunt toti la odihna. Noi punem de o petrecere acolo, nu foarte lunga, dar sigur foarte intensa. Sunt vreo 2-3 DJ-i, muzica e comerciala si duduie, dar noi ne adaptam si ne simtim bine. Plecam pe la 2 dimineata spre barcute. In drumul meu agat si o frapiera de la terasa alaturata. Ma gandesc ca ne prinde bine pentru supitele pe care le gatim la bord.
Ajunsi pe barca, mai stam la povesti vreo ora si apoi ne retragem la somn.

Ziua 5, miercuri, 17.08.2016

Deschid usor ochii si ma gandesc ca nu e inca dimineata, e prea putina lumina. De afara se aud insa voci, coechipierii mei au inceput sa se trezeasca. Fac un efort si ridic capul sa ma uit pe chepeng. Sunt nori! Sunt nori si nu vad soarele! E forfota, se discuta ceva despre niste baghete… Ah, pai da, ca suntem in Corsica, Corsica e Franta, Franta e cu croissant si baguette! Hai, ca incepe sa mi se dezmorteasca si creierul.

Ies ultima pe punte si aflu toata istoria. De azi noapte si de azi dimineata.
Se facea ca dupa ce ne-am retras la somnic, a venit intai Luci sa verifice daca Josefine e in regula. Ma rog, mai exact, sa vada daca Pisi e acasa. Asa ca a bagat capul pe chepeng si a pasait-o putin pe Pisi. Pana a reusit sa o trezeasca si sa auda confirmarea ca da, este pe barca, la somnic, invelita. In jur de 6-7 dimineata, Vicki a repetat figura. De doua ori chiar, in 10 minute. Vroia sa stie ce mai avem nevoie pe barca, inainte sa parasim marina. Pisica a facut ochi, a iesit afara, nevoita, mai mult decat curioasa, sa afle ce vroiau oamenii de la viata ei. Deci, lista de cumparaturi?! Pisi retraieste un moment similar din Croatia, 2013. Aaaam, pai una alta, aia, ailalta. Pisi nu reuseste sa se adune, nu-si bause nici cafea, nu-si linsese nici lapticul de pe mustati, avea toate circumstantele. Le spune fetelor ce isi mai aducea aminte vag, din semi inventarul facut cu o seara inainte. Vicki, Broscuta si Emiliana pleaca la Boulangerie si se intorc, victorioase, cu nici mai mult, nici mai putin… 2 baghete de paine! Flori le spune din prima ca e prea putin, se mai face o tura de cumparaturi. Se apreciaza ca tot nu ne ajung, la a treia tura de cumparaturi se iau si croissante.

No, o luam din nou din loc. Astazi e randul meu sa stau la timona. In prima faza ne indreptam inspre Cala Longa, locul unde a poposit Luci accidental in urma cu doua seri. Ne-a povestit ca e frumos tare acolo. Asa ca, daca tot suntem in zona, mergem sa ne clatim si noi ochii si sa vedem ce au descoperit Luci si crew-ul lui. Cu fiecare zi care trece, Luci ne dovedeste ca e priceput intr-ale sailingului. Nu ca am fi avut vreodata dubii, il stim pe Luci, e un baiat serios si cand se apuca de o treaba, o face ca lumea si o duce responsabil pana la capat. Cu toate ca stiam cine e Luci si ce poate el, suntem permanent uimiti, in cel mai placut mod, de cum se comporta ca skipper si de cum se descurca cu barcuta. Vine de ceva ani cu FunSailing, a fost mereu crew si/sau fotograf, dar se vede ca a invatat cate ceva in fiecare iesire pe mare. Chapeau!

Sunt ceva valuri, e si ceva vant, asa ca deschidem velele. Timona… sa stai la timona iti trezeste alte sentimente. Cat esti crew, grija ta este sa nu faci boacane, sa incerci sa nu te accidentezi, sa fii aprig si ager la fendere, sa stii sa arunci si sa tragi paramele. Mai mult de atat nu ai de facut, trebuie doar sa te lasi purtat de moment si sa te bucuri de fiecare minut de sailing. Eh, poate mai trebuie sa faci si sa desfaci niste noduri, pe ici, pe colo. Cand esti la timona, insa, esti atent la orice si oricine. Te asiguri ca oamenii sunt in siguranta, ca paramele si fenderele nu atarna, esti vigilent la valuri si la cum le iei, te joci cu vantul si il prinzi in vele.

M-am jucat cu vantul si valurile pana in apropiere de Cala Longa. Horica preia timona in apropierea intrarii in golf. Ne bate vantul destul de tare si trebuie sa stam la ancora. O sa ne cam invarta in toate directiile. Ancorarea ne prinde totusi din prima, tragem spray hood-ul ca ne cam vajaie si dam drumul micului dejun. Nu mai stiu cate baghete am avut in total, cate s-au cumparat sau de catre cine, cert e ca ne-au mers la suflet si au intrat numai bine in stomac. Asa ca, multumiri celor care au fost matinali si plimbareti in dimineata de la Bonifacio.

Dupa un ospat pe cinste, ne cam vine sa ne intindem. Am continua sa stam un pic in stare latenta de dolce far niente. Pana sa reusim, insa, trebuie sa le rezolvam pe surorile Pic si Poc, Vicki si Broscuta, agitatoarele in aceasta dimineata. Au mancat la fel ca noi. Dar noi am zace si ele ar zburda spre mal si nici unul dintre baieti nu se indura sa le duca cu dinghy-ul. Se incapataneaza care pe care si, norocul fetelor vine de la alta barca si alt dingy. Florin si Anca erau in trecere si fac o fapta buna – le iau si pe fete cu ei. Noi, ceilalti, tragem un pui de somn. Sau asa am crezut. Don Doctor si Adrian au plecat la scurt timp cu dinghy-ul pe mal. Nu stiu daca din curiozitate sau numai ca sa le faca in ciuda Broscutei si lui Vicki.

Cala Longa, Corsica

Cala Longa, Corsica

Zabovim cat zabovim aici, la siesta, dar trebuie sa o mai luam si din loc. E zi lunga si urmeaza Cala Francese. Ridicam pe rand ancorele. Baloo si Perju pleaca primii. Noi si Luci iesim ultimii din golf. Vantul e numai bun si deschidem repede tot main-ul. Urmeaza genovezul. Mini genovezul pe care il avem si care abia ne duce cu vant din spate. In zare se vede Perju, care merge mega reef-uit. Am crezut ca e Diana la inceput, si ca ea merge precaut. Dar pe masura ce ne uitam mai atent, realizam ca Diana e inaintea lui Perju.

Ajungem la Cala Francese. Primii care intra dau o tura si ne spun ca sunt balize de inotatori exact pe centrul golfului. Ne cam bate si vantul, parca nici nu e asa impresionant, e si aglomerat, asa ca ne decidem sa nu mai stationam aici. O luam direct spre Porto Palma, Caprera, destinatia finala pe ziua de azi. Facem vreo 4-5 ore pana acolo si mergem pe motor, ca vantul nu mai e ce trebuie – mai bate doar din spatele traversului, dar genovezul nostru e prea mic si nu face sens sa mergem asa. E o zi tare linistita, facem cateva supite si ne bucuram de soarele care, in sfarsit, si-a facut aparitia. Motaim, admiram si inhalam fiecare gura de aer cu o placere deosebita. Incerc sa imi imprim pe retina fiecare val, sa imi intiparesc in suflet fiecare traire si sa memorez fiecare detaliu si fiecare miscare a barcii. Atipesc…

Ajungem in Porto Palma undeva in jur de ora 18.00. Lasam ancora si pe Miai sa plece cu dinghy-ul spre vecinii razesi. La intoarcere motorul nu ii mai porneste. La Porto Palma e o scoala nautica si, de nicaieri, apar copii cu barcute mici. Miai, cu motorul lui mort si cu padelele la inaintare face cum face si nimereste exact intre barcutele copiilor. Ramane pe loc, nu mai misca nimic, ne dam seama dupa fata ca e putin jenat. Copiii striga la el si il folosesc pe post de jalon. Ne distram, il pozam si apoi il primim acasa. Spalam noi cumva si rusinea asta!

Acasa, Floricica si ajutoarele ei de incredere, Furnicutele barcii, pregatesc cina. Eu si Horica ne retragem scurt la prova barcii, in hamac, si urmarim razele soarelui cum se joaca cu norii albi. Miroase demential, ne ploua in gura si asteptam cu nerabdare sa fie servita cina. Invitatul de onoare al serii este Luci, cu care impart portia uriasa si absolut delicioasa de paste picante, exact cat de picante trebuie! Sarumana pentru masaaaa!

Dupa asa cina si asa ospat, intra bine un prosecco si o muzica buna. Ma pun la butoane, la locul cu care m-am familiarizat in Croatia, in 2013. Pornim incet si asteptam sa ne vina oaspeti de pe celelalte barci. Nu stiu iar care cu cine si ce a vorbit, dar ne-am inteles de minune. Noi asteptam oaspeti, Baloo la fel. Singurul care si-a facut, pana la urma, drum la barca noastra a fost tot prietenul bun Luci.

Atmosfera e chill, oamenii stau de povesti, incet incet imi duc si eu mixul de trei ore la final. Inchei, desigur, cu imnul barcii, Josephine. Si apoi pun mixul pe repeat. Sa mearga, pentru Josefinieni. Luci, Miai si cu mine avem o traditie de continuat. Am inceput-o anul trecut in Ionica, spontan, a mers bine, si vrem sa o continuam. E noapte, e senin si suntem la ancora intr-un golf. Avem si premisele si ambientalul potrivite. Luam sticla de Prosecco, sticla de Baileys si ne indreptatm spre dinghy. Ne gandim ca poate mai vrea cineva sa vina. Nu suntem egoisti, putem sa facem o varianta “reloaded-extended”, oricine e bine venit. Emiliana e singura doritoare, asa ca Miai mai ia o sticla de Prosecco, pentru siguranta, sa nu cumva sa ramanem fara combustibil. Plecam. Intai in liniste si usor confuzi. Nu prea stim unde sa mergem si ce sa facem.

Anul trecut aveam scopul precis de a-l duce pe Luci la barca lui. Ca l-am dus doar la rasarit e un detaliu. Deschidem prima sticla de Prosecco, sa ne vina inspiratia. Avem deja directia: plaja. Un petec de plaja pe care il vedem in departare. Acolo mergem! Facem petrecere la mal, la lumina lunii si a frontalei pe care Lucica a luat-o cu el. Baietii vaslesc, eu pornesc boxa lui Miai, imi conectez telefonul la ea si dam drumul la muzica. Luci tine frontala si se uita in zare sa fie sigur ca nu intram in ceva stanci. Fiecare are rolul lui si suntem extrem de bine organizati. EmilianaEmiliana tine sticla, ca altceva nu i-a mai ramas de facut. Ajungem la mal, belim ochii bine cand sarim din dinghy, sa nu calcam in vreun arici de mare. Nu vrem sa terminam aventura nocturna prea repede si dramatic. Am parcat dinghy-ul, ne-am asigurat ca e in siguranta, am dat muzica la maxim si am pus Koletzki, desigur! Pentru sufletele noastre, dar mai ales pentru al lui Luci. Dansam un pic, inspectam plaja, aud si niste artificii la un moment dat. Continuam sa ne ocupam de Prosecco pana reusim sa terminam prima sticla. De bucurie si entuziasm, cred, am luat o padela si am inceput sa scriu in nisip numele celor care ne-au adus aici: FunSailing!

Sailing, FunSailing

Sailing, FunSailing

Fara sa ne dam seama, ne mobilizam care, cum si punem bazele unui cerc creativ. Luci vine cu lumina, Emiliana e fotograful, Miai face munca de jos si cara un bolovan si dinghy-ul, Luci defineste detaliile si finesse-urile (sticlele de Prosecco si padelele fac parte din décor) si uite-asa punem de un fotosession de zile mari. Pana se termina fotosession-ul se termina si a a doua sticla de Prosecco.

Cumva reusim sa gasim si pestisorul de argint pe plaja. E pregatit sa fie pus pe gratar, dar de dorinte sa ne indeplineasca nu mai are forte. Nu are sens sa mai insist si sa va povestesc detaliile serii. Nici noi nu mai stim exact tot ce s-a intamplat sau in ce ordine. Cert este, ca dupa ce am parasit plaja, unul dintre noi a avut ideea geniala de a fura toate dinghy-urile celorlalte barci si de a le duce la Baloo, unde urma sa aiba loc in cateva ore skipper’s meetingul din ziua respectiva. Gandit, vorbit, ras si pornit! Nu mai stim in ce ordine le-am desfacut. Stim doar ca la Perju era o impletitura si ca am stat minute bune sa desfacem dinghy-ul. Nici Google si nici cel mai aprig marinar n-ar fi stiut sa explice sau sa mai refaca “nodul” respectiv. La Diana si (De)Nial a fost exact pe dos. Nod de amator, a durat cam 5 secunde, cat am pus mana pe parama si s-a desfacut singur. Iata-ne, deci, 4 oameni si 3 dinghy-uri, cum ne plimbam prin golf si ignoram luminile pe care ni le dau o barca vecina, pentru ca suntem prea ocupati sa facem trenuletul dinghy-urilor. Le ducem la Baloo, le legam fedeles (se ocupa baietii profestionisti) si plecam. Ne minunam cum de nu am trezit pe nimeni, pe nici o barca. Ori suntem noi silentiosi, desi nu cred, ori oamenii dorm toti lemn. O luam usor spre barca lui Luci, Miai ne-a facut din privire semnalul de retragere. Sticla de Baileys se retrage si ea, in gurile si apoi stomacele noastre. Noi ne retragem in glorie, nu inainte de a face cateva rotative cu dinghy-ul. Ah, ce noapte! Ce batalie cu corsicanii aia care ne-au urmarit. Bine ca am scapat de ei. Am rupt o padela in batalia cu dusmanul, dar bine ca suntem toti in regula.

Ups

Ups

Il lasam intai pe Luci acasa. Ma intreb daca in 5 ore o sa fie prezent la Baloo sau daca il trimite pe coskipperul George… Urmam noi. Miai nici nu stiu cum si cand a disparut in cabina. Emiliana e entuziasmata si rade mult. Ultimul cuvant al ei pentru seara asta ramane in istorie: “INCOMENSURABIL”. Nu stiu daca se refera la seara, la noi, oamenii cu care a fost in dinghy, la vacanta in general, la sailing. Nici nu mai conteaza. Are dreptate oricum ar fi!

Ziua 6, joi, 18.08.2016

Ma trezesc, de pe punte se aud multe voci, ma agit si ies repede afara sa nu ratez nimic in aceasta dimineata. Credeam ca skipperii se intreaba unde le sunt dinghy-urile. Dar nu, unii dintre ei nici nu s-au trezit. E 7.30 si doar pe Luci il zaresc pe Sadira. La Baloo mai misca vreo 2-3. Si la noi. Dar nimeni nu se intreaba inca nimic. Pfiu, n-am ratat distractia diminetii.

Sa incepem dimineata, deci! Cafea, ochelari de soare, pupici Horici si all set! Astept. Apare Baloo, contrariat de multitudinea de dinghy-uri ce stau legate de barca lui. Cum, Baloo, n-ai auzit azi-noapte batalia cu corsicanii?! Rade, dar nu, nu a auzit de marea batalie de la Porto Palma. Vin apoi Luci, Perju si Diana. Ultimii doi nu par nici foarte nedumeriti, nici foarte amuzati… Eh, pierderea lor, distractia noastra. Skipper’s meeting se face, pana la urma, pe Josefine. Stabilim punctele de interes ale zilei si ne mobilizam, usor, sa plecam. Din apa se aude Perju. E in dinghy si se intreaba de ce are o padela rupta. Pai batalia, corsicanii… Nu, nu tine, facem schimb de padele, luam noi padela rupta si mai explicam o data cat de tare i-a lovit Miai pe cei doi atacatori, de a reusit sa rupa padela.

Gata, ridicam ancora si directia este spre Cala Portese, unde am poposit si in prima zi. Culmea e ca nimeni nu isi mai aduce aminte de asta… Ori a trecut prea mult timp, ori incepem noi sa imbatranim, ori Horica face misto de noi. Sa mergem sa vedem, ne gandim, care o fi varianta corecta. Poate daca vedem imprejurimile, golful, plaja, marea, valurile, reusim sa ne improspatam memoria. Ah, cum zboara timpul cand esti la sailing. Si, mai ales, cand esti in compania petrecuta. Ieri eram toti posomorati ca nu plecam din marina. Abia aranjaseram cumparaturile in barca si ne despachetaseram bagajele. Si azi e deja joi!

Cala Portese e aproape, imediat dupa colt. Noi am stat In Sudul insulei, acum mergem in Sud-Est. Pe drum parca incepem sa ne amintim de prima oprire aici. Dar nu mai stim toate detaliile. Cu siguranta nu ne aducem aminte ca am fi stat la buoy. Si, cu siguranta, nu ne-a fost atat de greu cat ne este astazi, sa poposim. Ne pregatim de manevrele de acostare. Adrian, eu si Vlad. Eu cu canja, incerc sap rind buoy-ul. E vant puternic, eu sunt pitica, nu reusesc. Mai facem o incercare. Inconjuram buoy-ul inca o data. L-au prins baietii. Aruncam parama, incercam sa prindem buoy-ul, scapa. De la capat. Le sugerez baietilor sa sara in apa, cu parama dupa ei. Zis si facut! Sare Vlad! Uita parama dar se agata puternic de buoy! L-am marcat, cel putin e buoy-ul nostru si nu ni-l mai poate lua nimeni. Inca o data. Horica incepe sa se enerveze! Ce vrei, skippere? E vant, e valuri, e greu! Vlad prinde parama, o agata cumva de buoy! Adrian sare dupa el cu a doua parama. Legam buoy-ul din doua parti, cu doua parame. Se dovedeste a fi cea mai buna combinatie, pentru ca prima parama avea sa cedeze. Era muscata si ne-am fi desprins de buoy. Buuun, legat, asigurat, bucurat. Aproape ca am sari in apa, dar apare alta barca la buoy-ul de langa noi. Nu sunt de-ai nostri. E un batranel cu sotie si copil la bord. El la timona, aduce barca langa buoy, alearga in fata, arunca parama, nu prinde. Din nou! Din a doua incercare ii iese si il aplaudam! Vezi, skippere, asa se face treaba? Pe noi de ce ne-ai deranjat si ne-ai bagat in apa sa luam buoy-ul in brate?! Puteai sa faci totul singur! Hai, e vremea de racorire si balaceala. Toata lumea in apa! E perfecta, si culoarea si temperatura, exact ce aveam nevoie ca sa ne trezim complet si sa savuram ziua!

Stationam in Cala Portese pana pe dupa amiaza. Pe la 17.00 ar fi trebuit sa fim deja in Cannigione, destinatia finala pentru azi. Dar nu ne-am putut mobiliza. Sau, poate am fi putut, dar nu am vrut. Am vrut sa ne bucuram de Portese cat mai mult. Ne prieste locul asta, desi e aglomerat tare. Mergem pe plaja, gasim singura terasa, si ne asezam la umbra, la Cole si cafele. Uneori, oricat ar planifica skipperii, crew-urile fac legea. Cand atmosfera e placuta si locul te imbie, nu mai are nici un sens sa te grabesti spre altceva. Cam asta e si situatia curenta: avem tot ce ne trebuie chiar aici, chiar acum.

Cand, in cele din urma ne mobilizam sa plecam de la plaja incepe, desigur, aventura. Horica a plecat inot la barca, sa isi faca acolo siesta. Dinghy-ul e parcat cam la 25m de mal. L-am adus pe plaja initial, dar era cat pe ce sa ne coste o amenda miscarea asta. Asa ca, si noi, si Baloo, am dus dinghy-urile in apa si le-am legat de niste balize mici. Baloo a plecat si el, tot inot, cu Horica odata, la barca. Ai lui razesi s-au miscat mai repede decat noi, si-au luat dinghy-ul si sunt deja la barca. Mitus al nostru o ia vitejeste spre dinghy. Noi ramanem pe mal, ca niste doamne. Mitus se urca in dinghy, il dezleaga si pleaca… L-a luat curentul, il bate vantul, nu merge motorul si nu mai avem decat o padela valida si utila. Pe cealalta am rupt-o. Da, da, stiti voi, in batalia cu corsicanii. Pe Mitus nu il mai vedem. Stim ca ultima directie a fost inspre stancile care imprejmuiau golful. Horica nu raspunde la telefon, e ocupat cu siesta. Baloo nici atat. Raspunde Luci. Ii povestim ca suntem niste feteeee, pe plaaaajaa, disperate, au, arde, Mitus e cu dinghy-ul nu il mai vedem, stanci… Cert e ca avem nevoie de salvare! Luci promite ca ne rezolva. Pana ajunge el, insa, Mitus reuseste sa redreseze cumva dinghy-ul si sa se intoarca la noi. Pornim! Nu mai stiu cum am facut de am ajuns la barca. Partial la singura padela, partial la motor. Cu Pisi partial in dinghy, partial inot pe langa dinghy.

Cu baitele, siesta si aventura savarsite, o luam, in cele din urma, din loc. Despre Cannigione am citit cand am facut propunerile de ruta ca este un satuc pescaresc, micut dar boem si frumusel. Si ca, nu foarte departe de el pune muzica un DJ smecher: Solomun. Planul e sa mergem, evident!

Ajungem aproape pe inserat. Primul lucru: skipperul se duce sa faca procedurile si sa plateasca marina. Se intoarce triumfator si ne anunta: 187€. Dupa cum am mai spus, am trait sa platim mai mult in Mallorca, dar aici e chiar mai mult decat la Bonifacio! Si marina nu e chiar cea mai frumoasa din cate am vazut! Bila neagra pentru Cannigione, deci!

Pontile dei Fiori, Cannigione

Pontile dei Fiori, Cannigione

Ne dusam, ne echipam si iesim la strasse, sa vedem ce are de oferit satucul. E frumusel, boem, mic rau. Exista cateva terase, toate locurile ocupate si… cam atat. Avem totusi noroc si gasim loc de o masa mare cat pentru toata barca la Cantina d’Amore. Ne asezam, comandam si ce sa vezi? Incepe sa ne cante o voce cristalina de baiat. Un cret tinerel, impreuna cu un batranel mucalit. Canta live si simt cum mi se face pielea de gaina. Inchid ochii si am senzatia ca plutesc. Cine ma cunoaste, stie ca imi place muzica. Mult! Cine ma cunoaste foarte bine, stie ca imi plac tare de tot concertele! Putini mai stiu ca am o sensibilitate pentru muzica live de strada. Artisti locali, boemi, spirite libere, care canta pentru un banut, dar mai ales pentru ca le place sa faca asta si pentru ca vor sa impartaseasca, cu oricine ii asculta, un sentiment. Cred ca unii dintre ei nici nu isi doresc faima. Nu viseaza la celebritate si popularitate. Sunt fericiti cu ceea ce fac, orice straduta poate fi scena lor, traiesc viata pe care si-o doresc fara a fi asaltati de fani, dar fiind o fata familiara pentru localnici. Fré, asa il cheama pe carliontatul de la voce, ne invita la dans. Va canta un blues pentru toate cuplurile care se afla la Cantina d’Amore in seara asta. Mitusii se duc primii, noi le urmam curand. Imi dau seama cat de pitica sunt pe langa Horica, si ce bine ar fi fost sa scot tocurile si in seara asta. Prea tarziu si, oricum, sunt detalii.

Seara se dovedeste a fi magnifica. Nu toti sunt fericiti cu mancarea, dar Fré compenseaza la capitolul atmosfera. Emilia, Fender, Horica si cu mine ramanem pana la finalul concertului. Ne retragem apoi pe stradutele oraselului, ne reunim cu ceilalti, ne uitam pe la tarabele localnicilor dar nu ne face nimic cu ochiul, ne cinstim cu o inghetata si mergem la barcuta. Mai stam un pic de povesti si mergem la culcare. Nici nu se mai pune problema sa mergem la Solomun. Pe de o parte nu e chiar asa aproape cum am crezut, pe de alta parte am aflat si ca e cam scumpicel. Plus ca, dupa ce a intrat bine muzica live, si ne-am zvantat ultimul dram de energie pe sradutele din Cannigione, cine sa mai ajunga la DJ-iala?!
Deci barca, povesti si somn. Cred ca in fiecare dintre noi incepe sa mocneasca acelasi gand: “Cand si cum s-a scurs saptamana? Cum se face ca azi e deja joi seara si maine dimineata o sa fie deja vineri?!”…

Ziua 7, vineri, 19.08.2016

Vinerea e lenesa, ne trezim fara stres in Cannigione, care cand vrea. Noi suntem printre primii. La 8.30 deschide la brutarie. Dar il trimit pe Horica la supermarket. Sucuri de portocale rosii, gheata si, desigur, laptic. Pe la 9.00 plecam si pe drum preparam un bol mare de cereale cu fructe, iaurt grecesc, scortisoara si miere. Deliciu si rasfat, daca ma intrebati pe mine nu exista mic dejun mai bun ca al grecilor!

Pontile dei Fiori, Cannigione

Pontile dei Fiori, Cannigione

Directia astazi este Isola di Tavolara. Ca oprire. Iar destinatia finala va fi cea de unde am plecat: Marina di Portisco. Pana sa ajungem acolo, insa, sa ne bucuram de Tavolara. La Debrieful cu firma de charter am aflat ca insula apartine unui rege, care chiar traieste acolo. Pe vremuri exista pe insula doar taverna lui, asa ca orice turist ar fi putut lua pranzul sau cina cu regele la masa alaturata. Mai poti sa ai si acum norocul, dar nu stim exact care e taverna, din documentarea pe care unii si altii au facut-o am auzit ca e cam scumpicel. Pana sa ajungem la Tavolara, skipperul e nevoit sa faca doua-trei opriri. Don’ Doctor nu mai poate, ar vrea numai in apa! Sare necontenit, Horica intoarce barca, cand crede ca il recupereaza pe Doc, incep si ceilalti barcagii sa sara. Nu se mai poate, avem nevoie de racorire permanenta! Parca vremea ne asculta si, exact cand ajungem la Tavolara, se pune de un vanticel. Lasam ancora, prinde si o luam spre plaja, mai toti dotati cu tricourile FunSailing ale evenimentului. Vantul incepe sa se roteasca. Barcile incep si ele sa se invarta, cam tare.

Skipperii Horica si Perju o iau inot spre barci, sa fie acolo si sa se asigure ca nu se intampla nimic. Noi, ceilalti, ramanem pe plaja. Luci e pe Sadira, cu “tunul” in mana. Stationarea dureaza exact cat sa facem o poza de grup… Facem un fel de “telefonul fara fir”: Luci ii spune lui Horica ce sa facem, Horica tipa de pe barca la noi, iar noi facem cam ce ne taie capul sau ce ne imaginam ca ar vrea Lucica sa facem. Sarim, ne strambam, ne intoarcem cu spatele, profil, semiprofil, ne aruncam in apa, incercam tot pana cand intelegem, in sfarsit, ca e ok, putem sa plecam acasa. Inapoi iar, unii pe dinghy-uri, altii inot.

FunSailing Crews, Tavolara

FunSailing Crews, Tavolara

FunSailing Crews, Tavolara

FunSailing Crews, Tavolara

FunSailing Crews, Tavolara

FunSailing Crews, Tavolara

Surpriza mare pe barca noastra vine de la surorile Pic si Poc, Vicki si Simona, aka Broscuta, care, cu aripioare cu tot, se incumeta sa inoate pana la barca. Suntem tare mandri de ele, cu atat mai mult cu cat au inotat contra valurilor. Cand credeam ca asta a fost senzatia zilei, ce sa vezi: Mitus, Adrian si Flori duc munca de convingere cu Broscuta, sa sara de pe barca in apa. Nu stiu ce i-au zis, ce i-au facut, dar numai ce o vad pe Broscuta cu mana la nas si hop! A sarit! Cu aripioarele ajutatoare, dar nu mai conteaza! Saritura a fost primul pas! Isi face iar curaj, iar mana la nas, si sare din nou! La un moment dat am impresia ca nu o sa o mai putem opri pe Broscuta. O aplaudam si, in cinstea ei si a curajului de care au dat dovada si Vicki si Broscuta, facem repede o supita racoritoare!

Ah, mai stiti DJ-ul la care am fi vrut sa mergem aseara? Aflam ca era scumpa intrarea si ca, pentru o racoritoare de orice fel, plateai fabuloasa suma de 20 Euro. Deci, bine ca am stat acasa, pe barca noastra, cu muzica si cu supitele noastre si crew-ul absolut fabulous!
Cand se termina si supita ridicam si noi ancora si pornim spre destinatia finala, locul unde eram in culmea fericirii acum o saptamana si unde vom fi in culmea tristetii astazi: Marina di Portisco. Pe drum mai avem noroc de un vant bun si o tura faina tare de sailing! Chiar si la ultima deschidere de vele ma incearca niste sentimente si niste semne de intrebare. Nu mi-a ajuns. Si am senzatia ca daca inchidem velele acum, ne taiem aripile si incetam sa zburam si sa zburdam liberi. Si cat mai trebuie sa astept si sa muncesc pana la urmatoarea desprindere de ponton din marina si pana la urmatoarea prima deschidere de vele? E greu la sailing. Timpul zboara repede si frumos, ti se umple sufletul de bucurie si apoi de tristete.

In timp ce ma gandesc la lucrurile astea imi dau seama ca a cazut vantul. Nici main-ul si nici genovez-ul nu mai au spor. Horica vrea sa porneasca motorul, dar motorul nu vrea sa se lase pornit. Incearca o data, de doua ori, de trei ori… Miai trece la timona, Hori coboara in barca sa vada ce e cu motorul. Situatia nu ne coafeaza. La babordul nostru, undeva la aprox. 30m, sunt niste stanci imense. Curentii si valurile ne duc usor catre ele. Suntem la Capo Figari, in Golfo Aranci. Miai ii da lui Perju prin statie sa lase sailingul, sa stranga velele si sa vina sa ne traga. Vedem barca lui Perju, undeva nu foarte departe in spatele nostru, cum face rapid toate manevrele. Trec la timona iar Miai pregateste paramele pentru Perju. Din barca se aude Horica. Mai incerc o data motorul. Nu, inca nu vrea. Horica il suna pe unul din base managerii de la marina, ii povesteste rapid problema si afla ce e de facut. Pe langa noi trec doua speed boat-uri. Ne dau valuri puternice, barca se ridica mult sus pe un val, ma uit in stanga si in dreapta mea, de la timona nu mai vad marea. Ramanem toti calmi. Nu doar ca avem doi skipper cu brevet la bord, dar avem si crew experimentat, cu state vechi de plata in ale sailingului. Ajunge Perju langa noi. Miai arunca parama si ne legam. Perju ne tracteaza si suntem in siguranta. Horica urca pe punte. Strangem genovezul si apoi si main-ul. Nici nu a apucat bine Perju sa ne traga, ca Horica incearca iar motorul si porneste. Stam putin, sa vedem ca nu ne lasa iar si apoi ii dam lui Perju prin statie ca ne desprindem. Desfacem parama si suntem, iar, pe cont propriu.

Ajungem cu bine si la marina. Avem un pic de intarziere, dar nu ne cearta nimeni, stiu deja ca am avut probleme pe drum. Pana la marina realizam si ca avem un Fender lipsa. Nu, Diana Fender e cu noi, nu pe ea am pierdut-o. Am pierdut chiar un fender adevarat.

Check out-ul decurge ok. Pentru prima oara in viata noastra am avut romani cu care am facut si check in-ul si check out-ul. Si noua, si lor, li s-a parut un pic ciudat. Padela o repara ei, ne-am inteles. Motorul le ramane lor ca dilema si problema de rezolvat. Iar cu fenderul o scoate la capat Horica, e experimentat si trecut prin multe. Povestea e ca in manevrele de salvare de astazi, cand cu Perju si motorul, unul din fendere a scapat in apa. E ok, nu mai trebuie sa il platim.

Ultima cina pe barca. Floricica si fetele ne-au gatit iar de ne-am lins pe degete! Urmeaza apoi momentul ala, in care skipperul este topit de emotie. Crew-ul Josefina ii daruieste lui Horica, in semn de multumire ca ne-a adus cu bine pe uscat, o frumoasa barcuta turcoaz, din ceramica. Emilia scrie si o poezie senzationala si incomensurabila. Ce oameni frumosi, ce prieteni misto, ce familie minunata suntem! Eu, ca si coskipperita (a vietii lui Horica, pe care trebuie sa il support pana la eternitate) primesc de la aceeasi minunati o bandana cu ancore! Se spun cateva cuvinte frumoase si se ofteaza mult. Dar se si rade si incepem sa ne facem planuri de viitor, pentru o alta revedere, aceeasi formula de succes! Un singur gand mai avem: data viitoare sa fie barca de 14 si Luci sa fie cu noi la bord!
Suntem in dubii. Am vrea parca sa mai facem ceva, sa ne activam, sa petrecem putin. Dar parca nu ne-am da jos pe ponton. Gasim, pana la urma, o varianta de mijloc si facem o tura pe la celelalte barci. Stam putin pe la fiecare, peste tot e atmosfera de jale ca se termina. Nu zabovim prea mult si ne intoarcem acasa.

Ultima noapte pe barca… Ce grea e despartirea!

Ziua 8, sambata, 20.08.2016

Ne trezim devreme. Ca de obicei, conform traditiei pe orice barca de-ale lui Horica, trezirea o face el numai si numai cu Fanfara Ciocarlia! Aceeasi melodie de fiecare data! Ne baga in ritmul de impachetare! Nici nu ne dam seama cand am scos toate lucrurile pe ponton si am eliberat barcuta. Mi-aduc aminte doar ca, mergand spre locul unde au poposit bagajele, ma incearca niste lacrimi. Dar nu am de gand sa plang! Mai avem de facut inca o poza de grup si vreau sa ies bine! Plus ca, asa cum vorbeam aseara, ce s-a terminat e bun terminat, acum urmeaza planurile pentru viitor!
Ne strangem pe pontonul unde sunt celelalte barci. Unii dintre marinari n-au fost atenti la noi aseara, cand le-am spus ca azi se mai face o poza de grup. Nu au toti tricouri. Cine nu are tricou sta in spatele pozei. Aproape toti se conformeaza.. Aproape.. O ultima poza, doar cu skipperii si incepem sa ne luam ramas bun…

All of us

All of us

Noi plecam cu Mitusii, Adrian, Simona, Vicky si Don Doctor spre aeroport. O ultima imbratisare… Intru in aeroport si aici chiar nu-mi mai pot stapani lacrimile… Chiar s-a terminat?! Noroc cu Horica, el e the toughest cookie in our family! Ma face sa rad si imi promite ca repetam cat de curand experienta!

Intregului crew Josefine: va multumesc! Voi ati facut toata vacanta asta! E frumoasa Sardinia, ador Italia, dar nimic nu ar fi avut sare, piper, aroma si savoare fara voi! Pasta, prosecco, pizza, pesto, pistachio, praline, profiterol! Hahaha, cred ca profiterol nu s-a spus pana acum!

Drepturile asupra acestui text apartin in integralitate autorului. Astfel, acest text este protejat de prevederile legislatiei din domeniul drepturilor de autor, iar orice utilizare, publicare, modificare sau duplicare a acestui text, fara acordul prealabil expres, exprimat in scris, al autorului este interzisa si va fi sanctionata in conformitate cu legislatia aplicabila.

Copyright media:

LN

Ce parere ai?